La nivel mondial există zeci de mii de specii de animale care sunt pe cale de dispariție. Despre multe dintre ele, oamenii nici n-au auzit. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale (IUCN) a făcut mai multe studii, în urma cărora a reieșit faptul că aproximativ 24.216 de specii animale și vegetale sunt la un pas să dispară de pe fața Pământului. Cauzele sunt diverse, însă în multe dintre ele a fost vorba și de mâna omului. Cu siguranță, puțini au idee care este cel mai rar animal din lume. Trăiește în Golful California și există doar 10 exemplare. Iată despre ce este vorba!
Sunt zeci de mii de specii pe cale de dispariție în toată lumea. În ciuda organizațiilor ori a autorităților, care fac tot ce le stă în putință să le salveze, există numeroase specii de animale care sunt aproape să dispară de pe fața Pământului. Spre exemplu, Vaquita, considerat și cel mai rar animal din lume, dar și cel mai rar mamifer marin. Sunt niște marsuini care înoată în Golful California, în apropiere de Mexic, și nu mulți oameni au auzit vreodată de ei. Ce-i drept, Oceanele sunt imense și ascund multe animale, iar asta nu mai este un secret.
Vaquita a fost descoperit în 1958, după cum notează World Wildlife Fund. Sunt pe cale de dispariție și au ajuns să fie aproximativ 10 la număr. Anul trecut, în 2023, cercetătorii care studiau această specie, aveau un motiv de bucurie după ce văzuseră un pui de Vaquita care se îndrepta spre mama lui.
Asta mai era o șansă, că specia se înmulțește. Unul dintre principalele motive pentru care sunt pe cale de dispariție este braconajul. Oamenii au folosit setcile de pescuit, de-a lungul timpului, iar aceste mamifere s-au împotmolit în ele și n-au mai avut șanse de supraviețuire. Sigur că, alte motive ar fi și căldura, seceta, creșterea nivelului mărilor cauzate de schimbările climatice, care amenință habitatele multor specii.
Cercetătorii străini au realizat un top al speciilor pe cale de dispariție:
Vaquita: 10 mamifere
Rinocerul de Sumatra: 40 de animale
Rinocerul Javanez: 70 de animale
Leopardul de Amur: Mai mult de 84 de animale
Gorila Cross River: 200-300 de animale
Saola: Mai puțin de 750 de animale
Urangutan Tapanuli: 800 de animale
Marsuinul fără aripioare din Yangtze: 1.000-1.800 de animale
Elefanți de Sumatra: 2.400-2.800 de animale
Tigrul din Sumatra: 5.574 de animale